tăcerea de granit în goană după desăvârşire
în mijlocul pădurii de urzici
prin care se plimbă sufletul-bestie
acum în martie
când frigul devine dans crud
peste tropăitul mugurilor ce-aduc viaţă
peste zborul păsărilor înhămate la aer
peste ovalul inimii ninsă de raze
prin colbul înalt pe care-l stârneşte aşteptarea
apoi din nou mersul spre libertate
prin lumina care-ţi îneacă genunchii
pe oameni să nu-i vezi
iubirea lor e respiraţie vrăjmaşă
strădanie de-a muşca
precum insectele înfierbântate
şi o mână atât de mică pentru întâlnire
un „ce mai faci” ca un şanţ la porţile ochilor
şi inima covor cărunt de zdreanţă
spălat nu o dată
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu