Lung este drumul uită-mă dacă ţi-s drag

pleoapele trezite hoinăresc
pe malul spumos al suspinului
retina umedă pare prundiş
sfârşitul nu se-ntâmplă aşa devreme
decât pe colinele de frunţi înclinate
când vântul lucid rece şi orb
prinde-ntre scoabe subţiri bezna spartă

uită-mă
dacă ţi-s drag
aşa
mai mereu logodit cu-amăgirile
dormind fericit în grădina de spini
cu evaporate sărutări pe buze
alţii în loc vor veni
când pomii îşi văd de uscata lor moarte
chiar şi în martie, chiar şi acum
când mugurii palizi scheună stins
şi bucuria are formă de foarfece
iar noi draga mea ne-ntâlnim
în spaţiul primitor dintre tăişuri
unde trestia inimii
de-abia tresărind
îşi picură zâmbetul
îndelung resemnată

Totul este foarte explicabil

ce vrea binele făcut
să devină pildă molipsitoare
să le-nveţe pe mierle noi melodii
nu există vipere blânde
la nici o margine
pentru ciripitul recunoştinţei
în noaptea de corbi
din sloiul ferestrelor
acolo unde
totul a trecut
şi inimă şi zbor şi duminică
luna mică insultă întunericul
fie-ţi de-ajuns
ciulinul înfloreşte-n loc interzis
în partea obscură-a surâsului
lângă zăbrele şi cicatrici
acolo unde
ceasul bătrân îşi întinde picioarele
precum cochilia întortocheată

Impozit pe tril pe zbor pe târâit

mâhnitul nor iar nimereşte
prin dimineaţa din geam prin uşa mea spartă
peste cearceaful putred de atâtea vise
sub o recoltă groasă de triluri
şi omul cu inima ciur
când trec tristeţile răbufnitoare
la ceasul mereu inexact
prin mijloc de tâmplă rece-asudată

fii fără grijă
gingaşa spinare a zilelor
nu se lasă călărită uşor
şi-n vremuri ca astea pline de insecte
devoratoare
alfabetul de gală-l ştiu doar rechinii
nu de ruşine plesneşte fioroasa faţă
nici gâtul impregnat cu aur
al cheltuitorului
de sub tabela de afişaj

fii fără grijă
nici norul nu udă speranţe ci mărfuri
mingi de fotbal funcţionari cu feţe de zid
undeva la cununia bacşişului
cu buzunarul şobolanului rege
priviţi-le mâinile spre-a nu putea şti
dac-au ucis sau jertfe-au adus
priviţi-le ochii ca nişte instituţii
în care trilurile plătesc impozit
nu doar pe zbor ci şi pe târâit

Iubirea loveşte din plin ia aminte

tăcerea de granit în goană după desăvârşire
în mijlocul pădurii de urzici
prin care se plimbă sufletul-bestie
acum în martie
când frigul devine dans crud
peste tropăitul mugurilor ce-aduc viaţă
peste zborul păsărilor înhămate la aer
peste ovalul inimii ninsă de raze
prin colbul înalt pe care-l stârneşte aşteptarea
apoi din nou mersul spre libertate
prin lumina care-ţi îneacă genunchii
pe oameni să nu-i vezi
iubirea lor e respiraţie vrăjmaşă
strădanie de-a muşca
precum insectele înfierbântate
şi o mână atât de mică pentru întâlnire
un „ce mai faci” ca un şanţ la porţile ochilor
şi inima covor cărunt de zdreanţă
spălat nu o dată

Chipul iubitei lăcuit cu aur

chipul iubitei lăcuit cu aur
frunte senină
ochi primitori
zâmbetul ca un mesaj folositor
mă tem să-l deschid şi se-ntunecă
credeţi-mă
existenţa noastră e doar întâmplare
buzunarul ni-l cântărim oricum
şi colorăm cu speranţe
cerul
cu noroi şi scântei
ne colorăm dragostea
ca pe o stradă
cu trotuar glazurat
pentru mers stingherit
nu vă pese
tabloul acesta reprezintă inima mea

Viaţa durează din zori în amurg

nouă ne trebuie case şi drumuri şi nori
măcinăm făină
ne odihnim
mergem în sudul fierbinte al dragostei
şi toate astea ţin foarte mult
ţin toată viaţa
dar viaţa nu durează decât din zori în amurg
din zori în amurg
şi se stinge odată cu soarele
odată cu soarele printre răcori
doar bucuriile noastre molipsitoare
regenerându-se necontenit
şi amintirile
domoale ruine tristeţi boltite
văgăuni trandafirii
în care fumegă vântul
şi speranţele strigă prin somn
dar cine s-audă
mai jos zace scândura spaimei
arşiţa ei dinspre noi

Goală memorie reflex înfrunzit

să-nveţi să-ţi smulgi nesprijinita viaţă
dintre cicatricele albe
bine-ascuţite şi reci
pe care pierirea-şi construieşte acoperişul
şi marginea
să fii doar o cruce de lemn pe care se urcă-ntunericul
să se uite în zare
un animal de fildeş ignorant netemător de trecere
prins în petreceri cu surâs pâlpâitor
creat şi recreat îngrozitor de repede
în timp ce de fapt
prăbuşirea musteşte sporind
şi spuma neagră aruncată-n destrămare pe cer
întunecă vântul
goală memorie reflex înfrunzit

totul în jur pândeşte şi-adulmecă
până şi luna-i o jivină de-argint
temniţă-i liniştea
înconjurată
cu spini de-amăgire albastră vindecătoare
vezi cum cade fericirea de sus
nici o iubire nici un război
numai dialogul dintre nor şi senin
şi mâinile grele ziua şi noaptea
lucrând la păianjenul fără contur