vineri, 13 martie 2009

Dans

Nu-s pregătit să primesc cumpătarea
Chem taurii negri cu coarnele dese şi lungi
Dansez neîmpăcat prin ploaia iluziilor
Cele de-acum dezbrăcate de zboruri
De jocuri,
De focuri, de chipuri, de trup…

Taurii negri cu coarnele dese şi lungi
Scapără-n muget
Pieptu-mi sfărâmă-n amurg
Cum să-i mai pot îmblânzi cu speranţe
Zadarnice de primăvară
Cum să-i mai mint că am cearcăne tinere
Şi buze vrăjite şi clocot senin în priviri?

Ah, cum roiesc peste tot îndoielile,
Cum se deschide fereastra neliniştilor
Bombăne tunetul
Fulgerul tropăie greu
Ce-o să mă fac eu de-acum cu osia ruptă
La carul destinului
Abur de clipă ce sunt,
Ce-o să mă fac cu-amăgirile mele
Cele mai înalte ca valul de vânt?

Răspunsul îl ştiu – cumpătarea,
Dar nu-s pregătit
Pentru drumul cuminte prin fum
Încă roiesc peste tot amăgirile
Încă dansez prin primăvara de păsări
Ori de iluzii
Dezbrăcate de chipuri şi trup.

Niciun comentariu: