Priveghi şi pavaje cu vânt

să-l reîntâlneşti
în odaia prea strâmtă a sfârşitului
mire albastru din nou (învineţit mai degrabă)
prea bine pudrat de-asistenţii limbuţi
ce-l încarcă
în sacul de plastic sălciu
deschis flămând plescăind ca o gură
răscolitoare obscuritate
lâng-o nelinişte groasă şi mută
întinsă pe trupul de lut cu ger destrămat la picioare
paharul cu viespi ruginii înăbuşit
sub orbitele goale
şi pe delături cuvinte sărate
atâtea secrete atâtea erori iluzii istovite despărţiri
în partea cea bună a vieţii în neîmbătrânire
iar acum
părăsirea aceasta mai albă ca seceta indiferenţei
uitarea a tot ce a fost şi s-a înnorat în oglindă
ca şi când n-ar fi avut niciodată surâs
ori n-ar fi fost construit niciodată