tinereţea mea acum inexistentă
ca saliva la păsări
ca trilul la şoarecii albi
dar ambalată frumos
în staniol de iluzii sintetice
şi-ascunsă pe raftul din dos
să n-o mai găsească lumina
s-o îmbrac îndărătnic doar noaptea
când veveriţele insomniei
sar din fereastră-n fereastră
şi-n dinţii ca luna de tari
sparg istovirea osoasă
de-ar reveni
dacă s-ar stinge oglinda
şi timpul s-ar stinge-n contur
şi norii vâslind peste faţă
aşa-i că absenţa-i ar fi
şi mai profund observată
inexistenţă lucind
ca saliva la păsări
ca trilul la şoarecii albi
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu