la 58 de ani nu mai ai trup
eşti în exil în trupul unei buturugi putregăite
ce şi-a uitat pedepsele sevelor
cândva spornice
cândva împrejmuite cu râuri sălbatice
cu zmeuri şi urzici muşcătoare ca şerpii
la 58 de ani eşti un acoperiş fără casă
eşti în exil la marginea cerului
gata să intri pe nevăzute
în raiul închipuit al unui Dumnezeu
mai bătrân şi mai cu frică de moarte ca tine
la 58 de ani nu mai ai amintiri
ori înţelegi că cele pe care încă le mai păstrezi nu contează
că prieteniile , ca şi dragostea, nu contează,
că ele trebuie căutate îndelung
trebuie ocrotite în inimă
puse deasupra uşii la intrarea în casă
numai ca să le poţi găsi
ori de câte ori eşti pregătit să devii fericit
eşti pregătit să devii stea albastră
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu