Şi să fii cetină

dacă ţi-ai vedea în fiecare zi sângele
şi-ai putea măsura întunericul ce pătrunde în el
prin venele albastre
prin venele roşii care zumzăie
şi se întrepătrund încordate
dacă ţi-ai vedea inima ca pe o casă locuită cu dragoste
şi-ai şti că-n ferestrele ei nu sunt flori ofilite
nu încap în odăile-i calde minciuna şi frica
dacă ţi-ai vedea visele căzând
lângă pragul neputinţelor de toate felurile
visele pâlpâind la mijlocul nopţilor calme
creierul mirosind a-nţelesuri uscate
dacă ţi-ai întinde sufletul pe trotuarul umed
din faţa casei
şi-ai ruga trecătorii să ţi-l calce-n răstimpuri pe faţă…
şi să fii cetină şi să fii iarbă
şi să nu suferi şi să nu-ţi pese
şi toată această speranţă că mâine… şi mâine
şi toată această viaţă de lăcustă săritoare
peste prăpastiile dintre speranţe.