să uiţi ceea ce credeai că ţii lipit
în cleiul flămând al memoriei
şi-al vieţii
din care zboară timpul precum libelulele
din malul umbros în surpare
să te fereşti de cărări şi de case
ocolind precum râurile ştrangulate
piatră cu piatră şi sterpe tulpini
cu rădăcinile-n aer
s-aluneci din proprii-ţi ochi
până la ultima margine
ud şi mâlos şi plin de rugină la capete
teama şi foşnetul ei în cuiburi fluide-aninate
pe stâlpii de calcar înfipţi
deasupra speranţelor noastre
refuzul de-a şti că-ntr-o zi clopotul rece
va stinge
viespile trupului ars
memoria grea de uitare
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu