Cândva la ora asta se înverzea de ziuă

cântecul meu de dragoste
spus îndărătul copacilor
să nu-l audă mierlele şi să se ruşineze
la 60 de ani dragostea-i un pietriş sclipitor
o ceartă cu sângele cu carnea cu oasele
o despărţire întruna de naştere
la 60 de ani se apropie tare ora închiderii
apune soarele mult mai devreme
în faţa inimii decorul lumii se schimbă-n
tristeţi nicidecum efemere
îţi vine să plângi dar în loc de lacrimi
din ochi îşi ţâşnesc melci albaştri
te târâi cu ei spre icoana de aur
din care se scutură chipul iubirii
la 60 de ani eşti un prunc inutil
ce preţuieşte negura fumul
singurătăţile coboară din spini
şi se sting printre oameni tot timpul
măsoară anii măsoară norii
îngăduie buzelor să nu vorbească
atât de zveltă ca o văpaie
vine-nserarea lângă fereastră
ziua se duce
e chiar sfârşitul
încremeneşte râsul şi plânsul