Îi văd cum râd şi cu aşa cruzime

orice naştere este o prăbuşire
în zi de martie
când munţii-şi umplu plămânii cu aer nou
iar o mamă visează fără somn că-i înmuguresc ochii
peste ţipătul gingaş din leagăn
un clopot spart îi desferecă buzele
o apă neîncepută îi spală norocul
tata în mină pregăteşte bucuria de-a veni acasă
drumul merge singur şi el în spatele lui
apoi începe din pâlcul de nori să plouă subţire
şi porţile zilei se zdruncină toate
aşa de frumos începe o viaţă


mi-ar fi plăcut să am copilăria altora
să nu moară tata cu toamna dărâmată pe piept
nici mama să nu văduvească precum o mierlă fierbinte
neagră şi tânără cu dragostea ascunsă-ntre spini
să nu-şi hrănească şi astăzi puii cei cinci
cu omizile acre ale îndurerării
mi-ar fi plăcut să nu fiu prieten cu nici o noapte mâhnită
cu nici o zi trăită de prisos
să nu-mi las chipul tipărit pe bancnotele false
ale speranţelor de toate felurile
mi-ar fi fost dor să nu îmbătrânesc aşa dintr-odată
ca o piuliţă uzată la carul de foc al lui dumnezeu
să n-am 60 de ani şi să nu fiu o iarbă ghemuită
sub troienele tuturor orelor
în interiorul acesta târziu
în care soarele nu mai este lumină
în care lumina nu mai este zi
în care numai întunericul este zi şi noapte