pleoapele trezite hoinăresc
pe malul spumos al suspinului
retina umedă pare prundiş
sfârşitul nu se-ntâmplă aşa devreme
decât pe colinele de frunţi înclinate
când vântul lucid rece şi orb
prinde-ntre scoabe subţiri bezna spartă
uită-mă
dacă ţi-s drag
aşa
mai mereu logodit cu-amăgirile
dormind fericit în grădina de spini
cu evaporate sărutări pe buze
alţii în loc vor veni
când pomii îşi văd de uscata lor moarte
chiar şi în martie, chiar şi acum
când mugurii palizi scheună stins
şi bucuria are formă de foarfece
iar noi draga mea ne-ntâlnim
în spaţiul primitor dintre tăişuri
unde trestia inimii
de-abia tresărind
îşi picură zâmbetul
îndelung resemnată
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu